1. În sistemul dumneavoastră de drept, există acte care se încadrează în definiția actului autentic, astfel cum apare aceasta în legislația Uniunii Europene?
[ „act autentic” înseamnă un document întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:
(i) se referă la semnătura și conținutul actului autentic; și
(ii) a fost întocmit de către o autoritate publică sau orice autoritate abilitată în acest sens de către statul membru de origine.]
Da.
În caz afirmativ, care sunt aceste documente? Este vorba numai despre actele notariale, sau pot fi incluse și acte ale altor autorități?
În conformitate cu art. 269 din Codul de procedură civilă român, înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora şi data înscrisului.
Potrivit alin. (2) al articolului mai sus menționat, este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă că nu numai actele notariale pot fi acte autentice, ci și actele eliberate de alte autorități care se circumscriu cerințelor anterior enumerate. Pot fi incluse în categoria actelor autentice, cu titlu de exemplu, actele eliberate de instanțe, de starea civilă etc.
2. În sistemul dvs. de drept, are actul autentic o forță probantă superioară? Care sunt dispozițiile legale care prevăd acest aspect?
3. Au toate actele autentice aceeași forță probantă?
4. Puterea doveditoare superioară privește:
- Data instrumentării actului autentic
- Locul instrumentării actului autentic
- Semnăturile părților actului autentic
- Declarațiilor făcute de părți cu ocazia autentificării
- Constatările făcute de agentul instrumentator cu ocazia autentificării, în limitele competențelor sale legale
- Acele măsuri pe care agentul instrumentator consemnează că le-a luat
- Faptul prezentării părților, identificarea acestora și exprimarea consimțământului
- Alte aspecte:____________________________________
5. Forța probantă a actului autentic poate fi contestată:
În fața cărei autorități: Instanța de judecată
Conform cărei proceduri (precizați regulile aplicabile): Forța probantă superioară a actului autentic se referă la acele elemente care au fost constatate în mod personal de către notarul public, în limitele competenței sale. Forța probantă a acestor constatări poate fi contestată numai în fața instanței de judecată.
În ce termen: Până la pronunțarea unei hotărâri definitive care să se bucure de autoritate de lucru judecat.
1. În sistemul dvs. de drept, ce autorități sau delegați ai unei autorități publice pot emite acte autentice, în temeiul art. 3 (1) (i) din Regulamentul 650/2012?
Notarul.
Legea 206/2016 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum și pentru modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995:
- Art. I6
Articolul 2
(2) Atestatul privind un act autentic în materie de succesiuni, prevăzut în anexa 2, formularul II la Regulamentul nr. 1.329/2014, se eliberează de notarul public care a emis actul autentic. În situația în care arhiva notarului public emitent al actului autentic este păstrată de Camera Notarilor Publici, atestatul se eliberează de notarul public desemnat în acest scop de către președintele Colegiului director al Camerei.
2. Puteți indica cele mai frecvente acte autentice în materie succesorală, precum și autoritățile care emit aceste acte?
- Testamentul
- Actul de alegere a legii aplicabile succesiunii
- Declarația de acceptare sau de renunțare la succesiune, revocarea renunțării
- Actul de lichidare al regimului matrimonial
- Partajul succesoral
Aceste acte autentice sunt emise de notarul public, deși în anumite cazuri legea nu impune forma autentică (este cazul, de exemplu, al testamentului sau al declarației de acceptare a succesiunii).
Nu în ultimul rând, arătăm că notarul public sesizat cu dezbaterea unei cauze succesorale emite un act specific la finalizarea acesteia: certificatul de moștenitor. Pentru detalii referitoare la acest act, a se vedea întrebarea nr. 3 de mai jos.
3. Forța probantă a unor acte specifice, cum ar fi, de exemplu, ”actul de notorietate” în Franța sau în Italia:
Certificatul de moștenitor – un act specific emis de notarul public român la finalizarea procedurii succesorale notariale.
Potrivit art. 1132 din Codul civil, certificatul de moștenitor se eliberează de către notarul public.
Articolul 1133 din acest Cod prevede că certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Articolul 106 din Legea nr. 36/1995 asupra notarilor și a activității notariale prevede că numărul și calitatea moștenitorilor legali sau testamentari se stabilesc în baza actelor de stare civilă, a testamentului, dacă este cazul, precum și a declarațiilor martorilor. Drepturile asupra bunurilor ce compun masa succesorală se stabilesc conform actelor de proprietate precum și în condițiile prevăzute de lege.
1. Ce tipuri de acte autentice sunt emise în domeniul dreptului familiei?
- Partajul de ascendent prin donație
- Convențiile matrimoniale
- Actul de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial (În formă autentică, dacă legea aleasă este legea română)
- Declarația în vederea notării locuinței familiei în cartea funciară
Trebuie menționate în mod distinct actele emise de notarul public în cadrul procedurii divorțului, atât în ceea ce privește desfacerea căsătoriei, cât și în ceea ce privește modalitatea de exercitare în comun a autorității părintești de către foștii soți.
Astfel, în situația în care soții doresc să apeleze la procedura notarială în vederea desfacerii căsătoriei, căsătoria se va considera desfăcută de la data emiterii certificatului de divorț de către notarul public – act specific de finalizare a procedurii de divorț. În cazul în care există copii minori rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, notarul public va emite acordul parental, care se va referi la modul de exercitare al drepturilor și al obligațiilor părintești rezultând din exercitarea în comun a autorității parentale.